trezeşte frumuseţea sufletelor noastre pentru a ne minuna, plini de fericire, simţind iubirea pe care Dumnezeu o revarsă clipă de clipă asupra fiecăruia dintre noi!
duminică, 10 aprilie 2011
Calităţi
Seninătatea privirii tale
suspendată de cerul cel mai de sus,
simplitatea firii tale ascetice, masculine,
ce-şi îndulceşte colţurile
în vâlvătaia purificatoare a focului,
atenta perseverenţă a zborului tău
dincolo de graniţele lumescului
şi tainicul dor al inimii tale neobosite
ce aspiră aerul strălucitor al zeilor
sunt doar câteva din calităţile
misterios ascunse de obişnuitul privirilor
prin modestie şi tăcerea bunului simţ.
Oglinda inimii mele îţi reflectă
înălţimile cristaline ale fiinţei tale
dorindu-şi frenetic desăvârşirea!
joi, 7 aprilie 2011
Impregnare
Inima mea îţi ştie zâmbetul,
zborul
şi dorul de înălţimi divine.
Inima mea înfiorată tresare
la auzul cântecului frenetic
al inimii tale.
Sunt impregnată cu aroma palmelor tale,
am în păr parfumul tuturor femeilor
îndrăgostite de tine,
sunt intimă cu secundele de dragoste
pe care le trăieşti
şi respiraţia lor vie desenează curcubee
în privirile mele.
A iubire,
a iubire de tine
strălucesc stelele pe buzele mele
şi se înflăcărează luceferi în ochi.
Te iubesc
şi"mă vor bea cândva zeii"
pentru că te iubesc aşa!
miercuri, 6 aprilie 2011
Cerneală
Te scriu pe hârtia inimii mele cu cerneală de dor
alergând fericită în roiuri înalte spre stele,
te ating tainic în zbor pe întinderea aripilor
cu cerneala prafului strălucitor de curcubee.
Am degetele înmuiate în cerneala aurie
a zâmbetelor ce-ţi cântă pe trup armonii,
sunt topită între cerul şi marea ochilor tăi,
mă regăsesc între buzele tale pline.
Cu elixir de iubire îţi sărut privirea adâncă,
picură dintre îngeri albă cerneală, diafană,
pe genele mele, pe mâinile tale,
copacii plouă cu petale de flori peste noi.
A cerneală îndrăgostită de stele miros palmele mele!
marți, 5 aprilie 2011
Porţi deschise
Porţi se deschid una după alta,
se aude sunetul luminii
atingând pereţii uimiţi
cu aripi strălucitoare de fluturi.
Suav şi parfumat se prelinge
soarele înăuntru,
lumi de nuanţe edenice
înfloresc sub dulceaţa iubirii.
Discret o simfonie divină mă cuprinde!
duminică, 3 aprilie 2011
Copacul înflorit
E singur copacul,
singurul înflorit,
singurul îndrăgostit.
Florile lui mari,
rozalii
trăiesc frumoase
lângă crengi goale,
neînmugurite măcar
ale altor copaci
stingheri.
Îl bate vântul rece,
îl plouă mărunt
peste flori
şi peste ramuri fără frunze,
îi cântă graba înfloririi
toate păsările vesele.
Întind spre fericirea lui
bucuria inimii mele
şi el îmi răspunde uimit
ningându-mă
cu ploi moi de petale.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



