Întindere
în sus….
gât,
coloană, umeri, frunte…
sus de
tot,
fără
margini,
fără
sfârşit.
Începutul
e acolo sus,
un
început continuu,
din care
izvorăşte mereu şi mereu lumina totului,
zâmbetul
inimii fericite,
uimirea
minţii dilatată
şi mai
departe
şi mai
sus.
Înalt şi
necuprins,
aripile
se întind tot mai mult,
privirea
se desface în toate culorile
până
ajunge să se cufunde în alb,
albul
susului,
verticala
înălţimii ce-ţi taie respiraţia.
Întindere
în sus…
aer
proaspăt,
aerul viu
al sfinţilor,
răspunsul
rugăciunilor,
darul lui
Dumnezeu pentru sufletul meu.
Întindere
în nesfârşire,
în
fericirea fără margini!
Capul se
pleacă a umilinţă,
recunoştinţa
răsare jos,
faţă de
sus.
